Prin prisma rolurilor multiple și simultane cu care jonglează, femeile sunt motorul unei societăți, având un impact esențial în dezvoltare și progres. Pentru asigurarea de șanse egale în rândul acestora, prin programul de granturi „Mobilitatea Contează”, susținem proiectul ANAIS Hub, sporind astfel accesul la cultură fetelor și femeilor aflate în situații de vulnerabilitate.
Citește mai multe despre proiect în continuare >>

Axa: Acces la cultură
Proiect: ANAIS Hub – Unde fiecare poveste contează. Spațiu intercultural de sprijin, exprimare și reconectare pentru femei și fete din comunități vulnerabile
Organizație: Asociația ANAIS
Parteneri: –
Durată: 01.09.2025 – 28.02.2026
Bariera pe care o înlătură proiectul: obstacole în calea accesului la cultură și spații de cultură, precum centre comunitare adaptate, pentru femeile cu vulnerabilități multiple (cu dizabilități, refugiate, din culturi diferite, mame singure, fără venituri etc)
Soluția pe care o propune proiectul: desfășurarea de activități lunare (timp de 6 luni) menite să contribuie la coeziunea socială, reducerea discriminării și împuternicirea feminină în cadrul Anais HUB, un spațiu comunitar, intercultural și sigur din București
Acoperire geografică: București-Ilfov
Număr de beneficiari: 250
Beneficiari: fete și femei cu vârste cuprinse între 18 ani – 65+ ani, din medii vulnerabile sau cu vulnerabilități multiple
Buget finanțare: 150 000 Lei
Ce se va întâmpla, pe scurt, în proiectul ANAIS Hub?
În cadrul Anais HUB se vor desfășura activități lunare ateliere creative de exprimare liberă, împuternicire prin autoapărare, tururi ghidate – București prin lentilă feministă, grupuri de suport psiho-emoțional, sesiuni de dezvoltare personală, evenimente multiculturale tematice.
Evenimentele multiculturale vor aborda teme precum empatia, libertatea, feminitatea, identitatea, relațiile și curajul. Ele vor include momente muzicale live, demonstrații artistice și culinare, expoziții sau performance-uri realizate împreună cu participantele, dar și cu invitate speciale din comunități diverse.
Cine facilitează bunul mers al proiectului?
Asociația ANAIS, fondată în 2011, este o organizație de primă linie în România dedicată protecției și împuternicirii femeilor și fetelor afectate de violența domestică.
Misiunea ANAIS este dublă: oferă sprijin direct supraviețuitoarelor și acționează pentru schimbarea politicilor publice și a percepțiilor sociale privind violența de gen. Se adresează în mod activ și femeilor refugiate, celor cu dizabilități sau aflate în condiții socio-economice precare, promovând accesul egal la siguranță, sprijin și demnitate.
De ce este util acest proiect?
În București, serviciile specializate pentru femeile cu vulnerabilități multiple, din culturi diferite, cu dizabilități sunt limitate, iar accesul la centre comunitare adaptate este insuficient, ceea ce accentuează nevoia urgentă de intervenții integrate.
Cum este pus în aplicare proiectul?
Proiectul este implementat printr-o abordare participativă, empatică și structurată, centrată pe nevoile și exprimarea liberă a femeilor și fetelor victime ale violenței domestice și cu vulnerabilități multiple.
Activitățile vor avea loc în cadrul Anais HUB și vor include ateliere tematice și de împuternicire, grupuri de suport, sesiuni de dezvoltare personală și evenimente multiculturale tematice.
Ce particularitate are acest proiect?
Proiectul este transformațional prin modul în care creează un cadru comunitar accesibil, stabil și continuu, în care fiecare femeie este văzută, ascultată și valorizată – indiferent de origine, dizabilitate sau statut social. Susținerea unui spațiu fizic constant, cum este Anais HUB, acționează ca nucleu de sprijin emoțional, educațional și creativ pentru femei din grupuri diverse, inclusiv refugiate.

